Translator’s note: Balcic is a town that used to be a favorite gathering place for Romanian poets, including Paul Celan. Queen Marie originally left her heart to be buried at Balcic. After Balcic became part of Bulgaria, the Queen’s heart was moved to Bran in Transylvania.

Dobre vecer, “craftsman of snowflakes,”
& of the salt flakes on the surface of skin which
belongs to the bulgarian adolescents from Kranevo,

& of salt flakes in bulgarian pickle brine,
& of all fractals who ever passed
through the heart’s gravitational waves. Dobre vecer. 

I’m writing from this dirty little hut in Kranevo, 
on the shores of the Black Sea, from the house with the grimiest neck  
I’ve ever rested inside, wherein also sleeps, in the bed 

next to mine, the cleanest woman & child. If it is true
that you rest in our hearts, I’d wager you know
how this goes. I assume you know what it’s like to write letters

which go unanswered. Letters one pretends not to expect 
to be answered. Even though you would die by crucifixion in the name
of expectation. But wait, you actually satisfied it. I’m talking about

the noose in the house of the crucified one. But wait, I have 
my own noose. Finally, both of us are drama queens, 
we know what’s going down – let me go further.

Let me go back to the beginning – as mentioned, I’m writing from the shack
which is the grimiest & the cleanest. I’m melted
but there is iced Cola nearby. And with, almost certainly,  

a kind of soul. I ask myself what is Cola to you, what
is the soul. Maybe it is your son, sleeping. Maybe even 
the salt flake in the belly button of the youth.

Who can know you. I drink Cola, and supervise
all of these letters, I drag my soul (if 
soul be this) and return:

I think you’re pretty lonely, maestro of flakes
& conductor of the heart’s gravitational waves. 
I think you also got left without iced Cola.

And that you made yourself a home whose neck grime
completely covered the clean ones who are sleeping,
still trying to breath, still raising their fists

in dreams. I think you have no idea what they’re dreaming.
And maybe you don’t care anymore. I understand you perfectly.
I’d drink a Cola with you and explain it.

Don’t despair. We’ll share that drink someday, I swear.
When I understand everything. Or close.
And I’ll shame you for this paradise.

I planned to write to you the way one 
writes to a friend whom you know is lonely
& whose loneliness somehow implicates you 

& so you write a pathetic thing to which 
you know they’ll never respond 
& you won’t transform their loneliness into

a Cola from the freezer, covered in ice flakes
painstakingly crafted by a master who is maniacal & omnipotent
& nearly insane with loneliness.

The laptop keys sound too loud, I risk waking
the clean ones in this house. And besides, the ice
melted from the surface of my Cola, dear master of snowflakes

which settle on Cola. Think of all the hearts which 
melted when you removed them from their freezers. Let’s not
drown in sentimentalism. I’ll give you that Cola, I’ll make conversation,

feeling myself slightly implicated by your state. Until then,
greetings from Kranevo, from near Balcic, where the salt flake
is more finely crafted than that of the ice. 

---

Dobre vecer, „meștere al fulgului de zăpadă”

Dobre vecer, „meștere al fulgului de zăpadă”
& al fulgilor de sare de pe pielea arămie a adolescentelor
bulgăroaice de la Kranevo,

& al fulgilor de sare din saramura bulgărească,
& al tuturor fractalilor trecuți vreodată
prin unda gravitațională a inimii. Dobre vecer.

Îți scriu din căsuța asta murdară din Kranevo, de pe
malul Mării Negre, cea mai jegoasă casă în care
am stat vreodată, dar în care dorm, în patul de lângă

mine, copilul & femeia cei mai curați. Dacă-i
adevărat că stai în inimile noastre, bănuiesc că
știi cum e. Și cred că știi cum e și să scrii scrisori

la care nu ți se răspunde. Și la care te prefaci că
nu ții să ți se răspundă. Deși ai muri crucificat ca să
ți se. But wait, tu chiar ai făcut-o. Vorbesc de funie

în casa crucificatului. But wait, am și eu funia mea.
În fine, suntem amândoi două drama queen, știm despr
ce-i vorba, să trec mai departe.

Adică să revin – îți scriu, ziceam, din căsuța
cea mai jegoasă & curată. Lichefiat, dar cu
Cola congelată lângă. Și cu, aproape sigur,

un fel de suflet. Mă întreb ce îți e ție Cola, ce
îți e ție suflet. Poate că fiul tău dormind. Poate
chiar fulgul de sare din buricul adolescentelor.

Cine te poate ști. Beau din Cola, să supraviețuiesc
totuși acestei scrisori, îmi trag sufletul (dacă
suflet o fi fiind ăsta) și revin:

Cred că ești cam singur, maestre al fulgilor
& al undelor gravitaționale ale inimii.
Cred că ai rămas și fără Cola congelată.

Și că ți-ai făcut o casă în care jegul
i-a acoperit cu totul pe cei câțiva curați care dorm,
încă luptând să respire, încă zvâcnind din pumni

în vreme ce visează. Cred că habar n-ai ce visează.
Și poate că nu-ți mai pasă. Te înțeleg perfect.
Aș bea o Cola cu tine & ți-aș explica.

Nu dispera. O s-o bem cândva, îți promit.
O să înțelegi atunci totul. Sau aproape.
Și o să ți se facă rușine de tot paradisul ăsta.

Țineam să-ți scriu cum îi scrii unui
prieten pe care-l știi singur
& te simți cumva vinovat de singurătatea lui

& îi scrii o chestie patetică la care știi
că n-o să răspundă niciodată
& nici nu îi va transforma singurătatea într-o

Cola din congelator, acoperită de fulgi de gheață
lucrați cu migală de un maestru maniac & atotputernic
& aproape înnebunit de singurătate.

Tastele laptopului sună prea tare, risc să trezesc
ce mai e curat prin casa asta. Plus că mi s-a topit
gheața de pe Cola, maestre al fulgilor de gheață

de pe Cola. Cum s-au topit atâtea inimi când le-ai scos
din congelatorul lor. Să nu sentimentalizăm, însă.
Voi da eu Cola aia, tot eu voi face conversația,

simțindu-mă ușor vinovat pentru tine. Până atunci,
salutări din Kranevo, de lângă Balcic, unde fulgul de sare
e lucrat mai fin decât cel de gheață.  

—

Radu Vancu (Sibiu, Romania, 1978) is a Romanian poet, scholar and translator. He works as an associate professor at the Faculty of Letters and Arts at the „Lucian Blaga” University from Sibiu and as an editor of the Poesis International magazine. He is also the coordinating editor of the literary section of the Timpul magazine. He is the national editor of the Romanian section for the Poetry International website. Starting with 2002, he has published seven books of poems, for which he was awarded several prizes, both national and international. He has also published a children’s novella. His scholarly publications include two book-length essays on Mihai Eminescu and Mircea Ivănescu, as well as a study on the anti-humanist poetics of modernity. Together with Claudiu Komartin, he is the co-editor of the anthologies Best Romanian Poems of the Year (2010, 2011, and 2012). In addition to translating the work of John Berryman and W.B. Yeats, Vancu an organizer of the International Poetry Festival in Sibiu.

Alina Stefanescu was born in Romania and lives in Birmingham, Alabama with her partner and several intense mammals. Recent books include a creative nonfiction chapbook, Ribald (Bull City Press Inch Series, Nov. 2020) and Dor, which won the Wandering Aengus Press Prize (September, 2021). Her debut fiction collection, Every Mask I Tried On, won the Brighthorse Books Prize (April 2018). Alina’s poems, essays, and fiction can be found in Prairie Schooner, North American Review, World Literature Today, Pleiades, Poetry, BOMB, Crab Creek Review, and others. She serves as poetry editor for several journals, reviewer and critic for others, and Co-Director of PEN America’s Birmingham Chapter. She is currently working on a novel-like creature and translating Radu Vancu’s Psalms. More online atwww.alinastefanescuwriter.com.